Mohamed El Makouli- ucis de un islamofob, când religia te costă viața

Acest articol a fost publicat în ”Le Figaro” în data de 16.01.2015. Articolul vorbește despre musulmanul Mohamed El Makouli în vârstă de 47 de ani care a fost ucis de vecinul său în vârstă de 28 de ani, din cauza islamofobiei. Asasinatul a avut loc după atentatul contra satirucului Charlie. Consecințele acestui eveniment nu au avut repercursiuni grave, nu au emoționat o întreagă societate, nici măcar nu a fost mediatizat.

Cui i s-a făcut milă de femeia care și-a văzut soțul ucis doar pentru că este musulman? Acest gest barbar ar trebui să fie un exemplu: musulmanii din Franța au de suferit pentru religia lor. Pot să se considere liberi? Nu. Este interesant faptul că atunci când un musulman comite o crimă se numește terorist, dar când o crimă este comisă împotriva unui musulman făptașul este un psihopat sau un simplu criminal.

Ura împotriva musulmanilor a fost atât de adânc implementatâ în sufletul francezilor, europeniilor, încât devin orbi la actele violente împotriva lor. Românii în general sunt atât de prost informați încât asociează cuvântul musulman cu terorist. Atunci toți musulmanii sunt teroriști și toți teroriștii sunt musulmani. Fals!

stop-islamophobie-ensemble-maintenant

Agresiune în numele „Statului Islamic”

Acest articol a fost publicat de „Le Monde”, (data : 11.01.2016), titlul fiind unul sugestiv ”Autorul agresiunii anstisemitisme afirmă că a acționat în numele Statului Islamic”, rezumă în câteva cuvinte problema tratată de articol. Tema articolului este de actualitate, Franța având in acest moment probleme serioase cu atacurile teroriste și agresiunile antisemitisme, aceste probleme ducând la neliniște in cadrul societății.

Un tânar turc de 16 ani de origine kurdă a agresat un profesor evreu de la Institutul franco- evreiesc din Source in plină stradă inconjurat de mulți martori având intenții ucigașe. Cauza? ”În numele lui Allah” si a Statului Islamic, religia profesorului a fost motivul pentru care tânarul a acționat atât de violent cauzându-i victimei răni la spate si pe mâini. Ceea ce este surprinzător este ca tânarul este un elev bun la școala, fară antecedente judițiare sau probleme psihice.

Atacurile antisemitisme sunt in Franța o problemă cu care se confruntă autoritățiile de câțiva ani incoace. Președintele republicii Francois Hollande a asigurat ”mobilizarea puterilor publice pentru a acționa împotriva atacurilor antisemitisme si rasiste”. Cu se de diferențiaza victima de tânarul agresor? O ”kippa” pe creștetul capului, aceasta este diferența. Ura acestui tânar înarmat cu un cuțit ii atinge si pe polițiștii care s-au ocupat de caz ”o sa se înarmeze după ce o să iasa și o să ii ucidă”, cuvinte rostite de agresor, tânarul de doar 16 ani.

Această atitudine împotriva evreilor începe cu discriminarea, izolarea și în cele din urmă se ajunge la agresiune. Trebuie sprijinit procesul de educație, mai ales in rândul tinerilor musulmani astfel încât să se înlature in viitor ura împotriva evreilor. Există mai mulți făptași ale acestor agresiuni, în Franța musulmanii, in timp ce in Germania aceste violențe sunt orchestrate de extrema dreaptă. De ce acum după 70 de ani de la Holocaust sunt reînviate prejudecăți vechi împotriva evreilor? O soluție ar fi aceea să nu mai spună că sunt evrei? Nu. Tu nu mai spune că ești creștin, el să nu mai spună că este musulman, ea să nu mai aparțină religiei budisme, astfel o să fim egali. Eu cred că nici un Dumnezeu nu ar avea nevoie de mâini să ucidă in numele său. Acest lucru trebuie sa înțeleagă toți cei care  Îl folosesc pe Dumnezeu ca pe o justificare a actelor lor.

je_suis_contre_antisemitisme-31623

 

Distrugerea unei moschee. Violență in Ajaccio, dovadă de rasism.

Acest articol a fost publicat in ”Le Monde” în data de 26.12.2015. Evenimentele pe care le prezintă acest articol au indignat întreaga populație franceză. ”Liderii musulmani condamnă actele de nedescris și intolerabile”- un titlul care de obicei era invers. Liderii francezi condamnă musulmanii de acte violente intolerabile.

În Franța problemele securității sunt puse atât din partea musulmanilor, fiind ei vinovații cât și contra lor. Evenimentele violente din 25 decembrie din Ajaccio, în care doi pompieri și un polițist au fost atacați de un grup de indivizi în timpul unei intervenții au dus in data de 26 la o manifestație. Aceasta manifestație a degenerat iar câțiva indivizi dorind să-și facă dreptate singuri, crezând că este o legătura între atacarea pompierilor și populația musulmană, au distrus moscheea din Ajaccio. Da, încă odata s-a judecat pe bază de rasism. De ce?

Au spart geamurile, au ars Coranul, au vanadalizat locul sacru, de rugăciune. De ce nu s-a mediatizat si acest lucru suficient de mult și în Romania de exemplu? De ce nu se produce o informare a populației corectă, și împotriva musulmanilor și alături de aceștia?

Eu cred că aceste evenimente arată încă odată cum religia duce la conflict. Recent, din păcate, am fost martorii unor evenimente care duc la teama de lumea musulmană, atacurile teroriste din Paris. Pot sa afirm din experiență proprie că aceste evenimente duc și la teama musulmanilor de creștinii, sau adepții oricărei altei religii. Anul trecut după nefericitele evenimente din 7 ianuarie 2015 din Paris la adresa săptămânalului satiric ”Charlie Hebdo”, multe persoane de religie musulmană mi se plângeau că se tem să mai iasă afară. Și ei se tem de noi. Nu trebuie să se permită această teamă, indiferent din ce parte ar veni. În Franța nu este un sistem anarhic, este o republică care afirmă că valorile ei sunt: fraternitate, libertate, egalitate, deci trebuie să se înceteze atitudinea aceasta în care fiecare face ce vrea. Tind să cred tot mai mult în formula realistului Thomas Hobbs ”Homo homini lupus est”, omul este un lup pentru om. Evenimentele din lume o dovedesc, omul este din natură rău, dar cum se poate sfarși această stare de război?

religion-sak

O moschee din Creteil acoperită de zeci de cruci după atentatele din 13 noiembrie

Articolul îl putem găsi în ”Le Parisien.fr’‘. A fost publicat in data de 14.11. 2015. Această  întâmplătoare este legată de evenimentele din 13 noiembrie ? Evenimente care au cutremurat întreaga lume.  Acest articol rezumă în câteva rânduri conflictele care au loc in Franța din cauza religiei. Moscheea se află în Creteil, Paris, și este prima dată in șapte ani că a fost degradată. Această întâmplare a șocat comunitatea musulmană din Creteil, fiind victimele unei agresiuni din cauza religiei.

Vandalizarea acestui loc de cult a demonstrat încă odată atitudinea ofensivă cu care este tratată comunitatea musulmană. Comunitatea musulmană are de suferit pe termen lung din cauza unor grupări care caută să creeze conflicte între adepții religiilor aflate în Paris prin diferite mijloace, un exemplu foarte concret este acest eveniment. Evenimentele de acest gen vor avea repercursiuni asupra adepților celor doua mari religii: creștini si comunitatea musulmană. Nu s-au identificat vinovații pentru acest act de agresiune ceea ce ridică foarte multe semne de întrebare, se pot face doar speculații.

Prin acest eveniment nu s-a încălcat laicitatea? Cultele religioase au posibilitatea desfășurării formelor proprii de manifestare religioasă. Fiecare Biserică este liberă să îşi practice, în cadru privat, cultul. Aceasta se întâmplă fără nici un fel de piedică. Problema apare atunci când, sub pretextul libertăţii de opinie, Bisericile sunt expuse ironiilor de tot felul. Democraţiile occidentale au încă de lucrat la educarea propriilor cetăţeni în privinţa înţelegerii corecte a neutralităţii laice.

islam-drapeautricolore

O femeie agresată in Toulouse, cauza: religia sa, musulmană

Acest articol a apărut in Ladepeche. fr, în data de 26.03. 2015, autor: Jean Cohadon. Tema articolului este agresiunea unei femei de religie musulmană. Cum recunoști o femeie musulmană? Foarte simplu. Are voalul islamic. Acest element din îmbrăcămintea femeii a fost motivul pentru care individul a agresat-o, ”Nu vreau sa văd voal în Franța”, cuvintele agresorului. Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale având în vedere ca era și însărcinată. Crescută in Franța, victima susține ca este de naționalitate franceză și ca religie musulmană. ”Soția mea a fost afectată  mai mult psihic decât fizic, chiar dacă a fost supusă la răni puternice pe toată suprafața corpului”- aceste cuvinte ale soțului femei musulmane rezumă în câteva cuvinte consecințele acestei agresiuni.

Sunt multe exemple de agresiuni care stau la baza unui fenomen care se petrece acum în Franța și nu numai: ”islamofobia”, teama de Islam. De ce se teme populația franceză de Islam? Analizând doar evenimentele recente din 7 ianuarie 2015, atentatele teroriste găsim răspunsul. Utilizarea termenului ”islamofob” în mas- media a început cu atentatele din New York, din data de 11 septembrie 2001 și s-a accentuat cu ultimele atentate din Paris. Care este scopul oricărui individ, societăți sau țari? Supraviețuirea și conservarea. Această supraviețuire nu ține de religie. Ține de mijloacele prin care ne asigurăm această supraviețuire. Deci toți avem dreptul la viața indiferent de religie.

Screenshot_061115_080817_AM